Te simti o corabie ratacita in larg plutind pe valurile vietii si fiecare val se izbeste cu putere de malurile
sufletului tau,ai vrea sa ancorez intr-un loc unde vorbele nu dor,oamenii nu mint ,un loc unde sufletele sunt libere sa zboare sa simta lumina si mangaiere?...oare locul acesta exista?Poate ca da,dar nu l-ai gasit tu inca si-ai obosit sa tot cauti,sa te lovesti mereu de aceleasi iceberguri ce ti-au zdrelit sufletul putin cate putin,simti
cum usor te duci la fund si te ineci in marea lacrimilor tale,in gustul lor amar...Inchizi ochii si te visezi pasare hoinara zburand prin destin,stapan/a peste uitare,taceri si nelinisti,cauti tinutul de pace al iubirii,undeva trebuie
sa existe si cand il vei gasi...iti vei odihni sufletul pe flori de curcubeu,pe flori de speranta cu gandul ca intr-o zi vei invata sa pierzi oameni,sa uiti oameni,vei invata sa nu iti mai spanzuri visele cu lanturi de iluzii,sa nu mai faci risipa de lacrimi pentru orice vorba aruncata la intamplare,sa iei oamenii asa cum sunt ,fara a te chinui in zadar sa ii intelegi,poate vei invata sa fii un pic egoist/a ,sa iti pastrezi si pentru tine o farama din sufletul tau,sa nu il mai pui in palma oricui,intr-o zi poate vei invata sa canti,sa zbori fara sa ai nevoie de doua brate care sa te imbratiseze ,sa iti dea aripi, poate intr-o zi vei invata sa zambesti,dar...poate...intr-o zi...!...
