Vine o vreme cand realizezi ca tot ce ai trait au fost doar iluzii...realizezi ca ai pus sufletul in palma unor oameni care nu au stiut sa il pretuiasca...iar tot ce au facut a fost sa il arda ,putin cate putin.Si totusi mergi mai departe de fiecare data pe drumul vietii...un drum pe care trebuie sa il strabati pana la capat...un drum cu multe denivelari dar nu depinde de tine unde este acel capat.Tot ce trebuie sa faci este sa il urmezi pas cu pas.Uneori poate din neatentie te impiedici si cazi,dar te ridici,chiar daca fiecare cazatura doare,iti speli cicatricile cu lacrimi sperand ca de acum incolo drumul va fi drept.Dar oare va fi?Tu stii bine ca nu,dar iti impui sa crezi asta,cum altfel vei merge mai departe?Incerci sa intelegi de ce oamenii pe care ii iubesti cel mai mult,te dezamagesc cumplit...de ce iti confunda bunatatea cu naivitatea,de ce iti vad greselile dar nu si partea buna?de ce unii intineaza iubirea transformand-o in sclavie?de ce se cred indreptatiti sa fure viata celor ce se ofera lor cu toata fiinta?...Nimeni nu are putere asupra nimanui de pe pamant...toti suntem egali...toti avem un suflet...Nu sunt perfecta si nici nu pretind a fi,am greselile mele ,poate...sau mai degraba cu siguranta am ranit oameni dar,niciodata voit.Am invatat sa raspund raului cu bine si cel mai important pentru mine este ca am invatat sa iert,sa nu port pica nimanui,oricat de mult m-ar fi facut sa sufar..un singur lucru nu pot face...nu pot uita...Vine o vreme cand iti dai seama ca fiecare bucurie sau zambet tine pret de o clipa...ca tot ce dai e gratis iar ce primesti are un pret...Realizezi ca iubirea este puntea pe care se plimba durerea dar te incapatanezi sa mergi pe ea.
Aproape ca nu mai este ceva care sa te sperie ,devii imun la suferinta si tot ceea ce iti ramane de facut este sa iti tii sufletul strans in palma,sa-ti protejezi farama de lumina,

apoi...sa ridici ochii spre cer...stii bine ca de acolo vine,

IUBIREA,IERTAREA,JUDECATA,PUTEREA de a merge mai departe..