Sunt însă iubiri pe care nici nepăsarea nu le poate distruge. Le vezi cum îndură fără să crâcnească cel mai cumplit ger și cea mai deasă ninsoare, le auzi dinții scrâșnind de durere și oboseală.
”Nu, nu am să renunț! Nu acum! Vine... primăvara!”
Le vezi scuturându-se de ger și încălzindu-se în soarele blând al primăverii, își dezgheață sufletul cu Speranță și continuă să viseze la împlinire...
”Va veni și vremea mea! Așteptarea îmi va fi răsplătită!”
Zâmbesc și sub arșița soarelui de vară. Și sub ploile reci de toamnă. Doar
-o să cadă ca o frunză smulsă de vânt!
Vine o altă iarnă, apoi o altă primăvară. Nu primește nimic, refuză să moară...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu