ASA AR SUNA DACA............

Nu stiu cum sa incep. Sunt foarte multe de spus, iar timpul nu-mi prea permite. Incep cu "mi-e dor", continui cu "te ador" si inchei cu "te iubesc". Nu stiu cum sa incep aceasta scrisoare, pe care nu ti-o voi trimite niciodata, dar vreau sa stii ca imi lipsesti enorm acum. Dar oare ce va fi mai tarziu? Oare voi mai fi fericita vreodata? Oare voi mai rezista mult departe de tine? Nu stiu, nu cred... Tot ce stiu este ca, daca cineva m-ar pune sa aleg o persoana alaturi de care sa-mi gasesc fericirea, tu ai fi acea persoana
Nu stiu cum ai reusit sa-mi furi inima; nici macar nu am observat cand mi-ai luat-o, dar acum m-am trezit fara ea. Nu vreau sa crezi ca-ti reprosez ceva. Nu. Pentru ca locul inimii mele e in inima ta, chiar daca acum esti mai departe ca niciodata. Cum as putea oare descrie in cuvinte tot ceea ce simt pentru tine acum? Nu s-au inventat inca acele cuvinte.. Dar totusi, incerc: Te iubesc cu fiecare fibra din timp, si abia astept sa te vad, sa te mangai, sa te sarut, si sa te strang in brate, chiar daca imi fac rau. Insa nu stiu daca voi mai avea vreodata aceasta sansa. Stiu ca si tu ma iubesti, stiu ,dar te rog sa nu ma uiti..E singurul lucru pe care ti-l cer; pe care ti-l mai pot cere.
Inchid ochii, si incerc sa-mi imaginez ca esti langa mine acum. Dar e un vis prea scump. Tu pentru mine esti un vis, iar visele se destrama; si tu, ca orice vis, te vei destrama si vei disparea usor..Dar poate ca nu mai conteaza nimic acum..poate ca nu mai conteaza nici ca eu te iubesc, si ca as face orice pentru tine.
Ceea ce nu inteleg eu, este ca, de ce in viata nu poti alege iubirea, dar fara suferinta? Sau, ziua fara noapte, sau.. viata fara moarte? Nu stiu, e o lege a universului.. Orice imbratisare inseamna o singura despartire; dar nu credeam ca atat de repede..Pentru mine reprezinta foarte mult aceste randuri pentru ca pot sa spun tot ceea ce simt si cum ma simt.Am mintit. Astazi, vreau sa ma descarc aici. Sa stii ca nu mi-e deloc usor fara tine. Mi-e foarte greu. Mai greu decat mi-as fi putut imagina vreodata. Mi-am dat seama ca nu pot trai fara tine, cu toate ca, am invatat deja. Oricum, nu as fi in stare sa-ti trimit aceasta scrisoare. Nu stiu de ce, dar poate pentru ca nu vreau sa te fac sa-ti aduci aminte de mine.
E o nebunie curata sa vreau si sa nu pot sa te ating ! Cred ca, daca te-as vedea acum, as muri de fericire. Cand voi avea oare sansa sa iti spun toate astea in fata? Nici sa visez nu mai indraznesc, pentru ca atunci cand visez, ma doare.. Inchid ochii din nou, si te simt alaturi, si mi-e frica de viata, de viitor, de necunoscut, pentru ca tu nu vei fi langa mine .Lacrimile imi mangaie obrazul neincetat, si nici macar ele nu imi pot alina durerea pe care o simt. De ce viata e uneori asa nedreapta? Cu ce am gresit? Ce pacate platesc?
Cum sa iti mai arat cat te iubesc de mult, fara sa folosesc cuvintele? De cate ori am incercat sa fac un pas spre fericire, am cazut.. Am cazut in abis incercand sa te caut, sa te regasesc..dar tu ai vrut sa fii de negasit....
Plang acum; mi s-au impaienjenit ochii de lacrimi, dar voi continua sa scriu. Sau...mai bine inchei aici..Sa stii ca iubesc fiecare particica din tine, iar fiecare particica din mine ma doare pentru ca nu-mi esti aproape..
Sa nu uiti ca tu esti tot ce mi-am dorit in viata.
Te ador.
Mii de pupici.
"Nu am incetat niciodata sa te iubesc; am invatat doar cum sa traiesc fara tine."

CANDVA ...

Am ţipat si am sărit în sus de fericire...!

Am trait din dragoste ... !

Am iertat greşeli de neiertat ... !

Am facut multe lucruri din impuls ...!

Am fost decepţionată de persoane care credeam că nu vor face asta niciodată !

Am luat in braţe pentru a proteja ...!

Am zâmbit atunci când inima îmi plângea...!

Am facut jurăminte eterne...!  

Am plâns ascultând muzică si privind fotografii...!

Am dat telefoane doar pentru a asculta o voce... !

Am fost îndrăgostită de un surâs...!

Am furat sarutari...!

Am confundat sentimente...!

S-a întâmplat sa greşesc drumul dar am mers mai departe...!

Am încercat să uit anumite persoane şi am descoperit că e foarte greu sa uiţi ...!

M-am simţit singură între o mie de persoane ... doar pentru că îmi lipsea o singură persoană ...!

Mi-a fost frică de întuneric ... !

Am tremurat de nervi ... !

Am ţipat de fericire ... !

Am fost îndragostită crezând că va fi pentru totdeauna !!

Vine o vreme cand realizezi ca tot ce ai trait au fost doar iluzii...realizezi ca ai pus sufletul in palma unor oameni care nu au stiut sa il pretuiasca...iar tot ce au facut a fost sa il arda ,putin cate putin.Si totusi mergi mai departe de fiecare data pe drumul vietii...un drum pe care trebuie sa il strabati pana la capat...un drum cu multe denivelari dar nu depinde de tine unde este acel capat.Tot ce trebuie sa faci este sa il urmezi pas cu pas.Uneori poate din neatentie te impiedici si cazi,dar te ridici,chiar daca fiecare cazatura doare,iti speli cicatricile cu lacrimi sperand ca de acum incolo drumul va fi drept.Dar oare va fi?Tu stii bine ca nu,dar iti impui sa crezi asta,cum altfel vei merge mai departe?Incerci sa intelegi de ce oamenii pe care ii iubesti cel mai mult,te dezamagesc cumplit...de ce iti confunda bunatatea cu naivitatea,de ce iti vad greselile dar nu si partea buna?de ce unii intineaza iubirea transformand-o in sclavie?de ce se cred indreptatiti sa fure viata celor ce se ofera lor cu toata fiinta?...Nimeni nu are putere asupra nimanui de pe pamant...toti suntem egali...toti avem un suflet...Nu sunt perfecta si nici nu pretind a fi,am greselile mele ,poate...sau mai degraba cu siguranta am ranit oameni dar,niciodata voit.Am invatat sa raspund raului cu bine si cel mai important pentru mine este ca am invatat sa iert,sa nu port pica nimanui,oricat de mult m-ar fi facut sa sufar..un singur lucru nu pot face...nu pot uita...Vine o vreme cand iti dai seama ca fiecare bucurie sau zambet tine pret de o clipa...ca tot ce dai e gratis iar ce primesti are un pret...Realizezi ca iubirea este puntea pe care se plimba durerea dar te incapatanezi sa mergi pe ea.
Aproape ca nu mai este ceva care sa te sperie ,devii imun la suferinta si tot ceea ce iti ramane de facut este sa iti tii sufletul strans in palma,sa-ti protejezi farama de lumina,

apoi...sa ridici ochii spre cer...stii bine ca de acolo vine,

IUBIREA,IERTAREA,JUDECATA,PUTEREA de a merge mai departe..

Zambeste

Cand ti se pare atat de greu,
S`asculti cum lumea te barfeste
Atunci, asculta sfatul meu...Zambeste!

Si cand cel ce`l iubesti curat
Nepasator te paraseste,
Nu te uita ca e`nganfat...Zambeste!

Pastreaza`ma in ochii tai
Sa fiu mereu cu tine.
Azi te iubesc mai mult ca ieri
Si ma putin ca maine.
Si daca totusi ma iubesti
Pastreaza`mi amintirea.
Si nu uita ca intr`o zi
Ti`am daruït IUBIREA!

***

Mi-e frig...atat de frig...de singuratate,incat as vrea sa ma acoper cu sufletul tau...iar inima ta,sa-mi calauzeasca gandurile spre descifrarea tainei tale...
Mi-e dor...atat de dor...de soapte de iubire,incat as vrea sa devin bataie a inimii tale...sa vibrez cu propria-ti fiinta...sa-ti simt freamatul trairilor...!
Mi-e sete...mult prea sete de sarutul tau...ca pe un potir eu capul ti l-as tine si as sorbi din plin aroma...petalelor de trandafir..!
Dar poate ca...de sete si de dor eu cred ca voi muri...si de ce nu,apoi sa renasc...si sa cunosc IUBIREA!
Ma doare si sufera intreaga-mi fiinta stiind ca iubirea-mi se pierde in neant,as vrea doar sa o pot oferi...acelui SUFLET care trairea-mi va intelege!
Stiu doar ca timpul sapa in sufletul meu rana...as vrea sa devin una cu Universul...cu universul tau!
Acum,ma pierd in amintiri si incerc sa ma inalt spre viitor,traind prezentul!
O ultima lacrima imi incalzeste obrazul,ducand cu ea in infinit amarul unei vieti parca demult traite...iar zambetul apare precum un rasarit din ape...aducand din nou lumina si speranta in privire...!

Sufletul meu...

Sufletul meu...

a căutat şi a găsit,dar a pierdut...iar acum a obosit...s-a închis şi a tăcut....ca timpul să nu-l mai găsească... Să iubeşti înseamnă să doreşti în fiecare clipă să-i auzi glasul....râsul, să iubeşti înseamnă să tremuri de nelinişte şi să tresari de bucurie, să iubeşti înseamnă să te oferi din toata fiinţa celui care-ţi ţine loc de suflet, inima şi viaţă.... Dar, se întâmplă ca uneori, când eşti atât de singură, să simţi nevoia să plângi, să plângi cu lacrimi amare, oare de ce? Din nimic, sau poate pentru că avalanşele trăirilor din trecut se întorc cu o intensitate şi mai mare în prezentul tău, sau.. poate pentru că, ai înţeles că nimeni nu este alături de tine, poate că ai inţeles că nimeni nu are nevoie de tine, poate pentru că...simţi nevoia să -ţi descarci sufletul de toate răutaţile şi murdăriile adunate de la oameni, de-a lungul timpului, de multele clipe de singuratate, de tot ce este urât în viaţă ta, şi-atunci te aşezi în faţa cerului plin de stele, şi te uiţi şi cauţi, şi cauţi cu disperare parcă, steaua ta. A căzut? Te-ntrebi cu înfrigurare dacă Ea, mai este pe cer… Dacă mai străluceşte, cu aceeaşi intensitate sau lumina ei a pălit? Începi să vorbeşti cu propriul tău eu să vezi unde-ai greşit, poate este numai vina ta, poate nu ai ştiut cum să vorbeşti, poate nu ai ştiut cum să te porţi, şi te cerţi într-una, singură, tot pe tine, chiar dacă tu în micul tău suflet atât de sensibil, crezi că ai făcut totul bine, vine acel eu al tău care îţi spune că tu eşti vinovată, nu ai ştiut să laşi de la tine, nu ai ştiut să pui destul suflet în ceea ce faci..şi plângi cu lacrimi amare, şi...cauţi steaua ta...dar nu o găseşti…şi tot cauti, pâna când obosită de atâtea căutări, încetezi s-o mai faci spunându-ţi că nu mai are nici un rost. Aşa e viaţa! Nu mai vreau să gândesc în funcţie de ceea ce am trăit, ce am avut. Vreau să am din nou încredere, vreau să pot din nou să mă bucur de ziua de azi. Trecutu-mi este duşman uneori şi oricât de tare m-aş forţa, se pare că mereu câstigă în detrimentul prezentului, pe care îl ignor atât de des. Am iubit, am iubit până ieri… când, scotocindu-mi inima n-am mai descoperit niciun colţişor unde să mai pot face loc altcuiva. Un el a încercat să-mi fure inima cu totul. Văzând că are sorţi de izbândă, a mişcat-o până când a întors-o pe veci. Am ţipat şi nu m-a auzit. Mi-a întors inima spre trecut şi a lăsat-o aşa ştiind că astfel, măcar nu voi mai lăsa pe nimeni să ajungă acolo. Îmi doresc din tot sufletul un nou început. Şi pentru prima dată nu-l mai vreau de mâine. Îl vreau acum! O să închid ochii, o să zâmbesc şi o să iert din nou. Aş vrea să uit... şi voi uita! Îmi este teamă că voi pierde clipele, lăsându-le să moară şi n-aş dori asta pentru nimic în lume. Nu mai vreau să-mi irosesc prezentul cu nimicuri, sau cu cine nu mă merită. Dragostea este o poveste straveche,dar care este întotdeauna nouă, este spaţiul şi timpul măsurat cu inima, este singurul joc unde amândoi câstigă sau amândoi pierd. De această dată am pierdut…şi de aceea am preferat să îngropăm trecutul în spatele culiselor. Oamenii se întâlnesc şi se cunosc...apoi se despart. Se despart pentru că au făcut imprudenţa de a se cunoaşte. Se despart, dar nu se uită. Nu se uită, dar suferă şi cum mulţi fug de suferinţă, puţini ştiu să iubească. Povestea tuturor...sau până la urmă poate doar povestea mea ...cine stie…

Dar îmi promit mie însămi, că de azi, îl voi iubi doar pe acela care iubeşte ploaia şi o casă bună şi priveşte viaţa împăcat, doar pe acela il voi urma prin furtună, şi la focul sufletului său mă voi încălzi neîncetat… Îi voi spune c-am sosit să-i aduc gâanduri bune... ...izvor nesecat de linişte, şi că-mi doresc ca sufletul.. să-i fie mereu răsărit de soare şi senin în zare, iar eu nu-mi voi dori decât să-i fiu mereu gândul...cald şi bun, să-i fiu mereu inima... ...şi fiecare picur de tristeţe ce i se va aşterne uneori, în cale, eu să-i fiu doar întărire pentru trup şi suflet...dacă mă va accepta aşa cum sunt…un suflet însingurat, dar sincer şi frumos.

poate intr-o zi....

Te simti o corabie ratacita in larg plutind pe valurile vietii si fiecare val se izbeste cu putere de malurile

sufletului tau,ai vrea sa ancorez intr-un loc unde vorbele nu dor,oamenii nu mint ,un loc unde sufletele sunt libere sa zboare sa simta lumina si mangaiere?...oare locul acesta exista?Poate ca da,dar nu l-ai gasit tu inca si-ai obosit sa tot cauti,sa te lovesti mereu de aceleasi iceberguri ce ti-au zdrelit sufletul putin cate putin,simti

cum usor te duci la fund si te ineci in marea lacrimilor tale,in gustul lor amar...Inchizi ochii si te visezi pasare hoinara zburand prin destin,stapan/a peste uitare,taceri si nelinisti,cauti tinutul de pace al iubirii,undeva trebuie

sa existe si cand il vei gasi...iti vei odihni sufletul pe flori de curcubeu,pe flori de speranta cu gandul ca intr-o zi vei invata sa pierzi oameni,sa uiti oameni,vei invata sa nu iti mai spanzuri visele cu lanturi de iluzii,sa nu mai faci risipa de lacrimi pentru orice vorba aruncata la intamplare,sa iei oamenii asa cum sunt ,fara a te chinui in zadar sa ii intelegi,poate vei invata sa fii un pic egoist/a ,sa iti pastrezi si pentru tine o farama din sufletul tau,sa nu il mai pui in palma oricui,intr-o zi poate vei invata sa canti,sa zbori fara sa ai nevoie de doua brate care sa te imbratiseze ,sa iti dea aripi, poate intr-o zi vei invata sa zambesti,dar...poate...intr-o zi...!...