marți, 24 februarie 2015

LEGENDA LUI DRAGOBETE



(TRADIŢII ŞI OBICEIURI LA ROMÂNI)

          De veacuri,tradiţiile neamului nostru s-au păstrat în memoria poporului, împletindu-se îndiverse poveşti, cântece şi legende. Unele s-au transmis pe cale orală,  altele au fost sculptate în stânci, aducândmărturie, peste veacuri, despre acest popor harnic, curajos şi pătimaş îniubire. Pentru că azi  este SărbătoareaIubirii, am să vă povestesc legenda lui Dragobete  care, după spusele bătrânilor, era feciorulunei preafrumoase femei, Dochia.  Despreea se credea că ar fi fost fiica lui Decebal, şi… că însuşi Traian, Împăratulromanilor, ar fi dorit-o de soţie. Cine o vedea cu părul bălai împletit încosiţele  ce-i atârnau pe spate, cu ochiiprecum seninul cerului, cu obrazul alb ca marmura şi cu buzele roşii cu miresmede frăguţe, rămânea înmărmurit de frumuseţea ei. Fata locuia într-o colibă lapoalele muntelui şi avea o turmă de mioare pe care o ducea zilnic la păscut înpoienile cu iarbă fragedă. Într-una din zile, vrăjită de culorile delicate aleflorilor şi de miresmele lor îmbătătoare, a înnoptat pe malul lacului din careîşi adăpa mioarele. Era o noapte cu lună plină şi Dochia a adormit pe un pat deflori, surâzând în somn. Pe la miezul nopţii, când fata dormea dusă, dinadâncul muntelui s-a ridicat un nor de ceaţă care a acoperit lumina lunii şi aînvăluit într-o tandră îmbrăţişare trupul fecioarei adormite… A doua zi, când a deschis ochii, soarele erala amiază. Trezită ca dintr-un somn lung, a privit împrejurul ei şi totul i sepărea schimbat. Pe buze mai purta încă… mireasma delicată a unui sărut.Neştiind ce-i cu ea, s-a privit în oglinda lacului, iar pădurea a început afremăta şi un glas duios de fluier se auzea în depărtări…
         Viaţa şi-a continuat cursul normal, dar Dochia nu ştia ce se întâmplă cutrupul ei,  care se schimba… din zi înzi. La 9 luni de la întâmplarea cu Ceaţa, pe 24 februarie,  a venit pe lume Dragobete. Ursitori şi naşei-au fost patru zâne: Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna.  Fiecare dintre ele i-au adus în dar ceea ce aucrezut că-i mai frumos şi mai util în viaţă. Primăvara i-a semănat în inimăIubirea, dăruindu-i prospeţimea florilor şi tinereţea fără bătrâneţe. Vara nus-a lăsat mai prejos şi i-a dăruit copilului căldura iubirii, împlinireadragostei şi dulceaţa fructelor. Zâna Toamnă i-a adus în dar un fluier caresă-i ţină de urât, dar care să-i şi înveselească pe oameni cu cântecele lui. Însfârşit, naşa-Iarnă i-a ţesut un strai alb cu sclipiri de diamante. Cacingătoare, i-a dăruit un brâu roşu… cusut cu perle.  Straiul era astfel conceput,  încât creştea o dată cu flăcăul, rămânând albca neaua, oricât l-ar fi purtat.
Pe la 19 ani,Dragobete avea părul negru ca noaptea şi ochii verzi precum iarba mătăsoasă depe munte, vorba îi era dulce ca mierea, iar sărutul îi frigea ca jarul. Era unflăcău vesel ce cânta din fluier şi iubea fetele care îl priveau ca pe un zeu.Fecioarele, care îl întâlneau şi îi simţeau privirea vrăjită, uneori chiarsărutul de foc, se jurau că el venise de pe alt tărâm. Tot bătrânii spuneau căar fi fost o scânteie de adevăr în cele afirmate de fete. Pentru că nimeni nuştia cine îi este tată, se zvonea că ar fi fost zămislit de chiar DuhulMuntelui, în timpul împreunării cu Dochia, când acesta s-a transformat înceaţă… Adevărul este că o perioadă de timp nimeni nu l-a mai zărit pe fecior şi nici nu i-a mai auzit cânteculfluierului.
În creierulmuntelui, într-o peşteră pe ai cărei pereţi creşteau „flori de piatră” înbuchete albe, albastre, cenuşii, roz şi violet, trăia un bătrân înţelept. Pecând păştea oiţele în poiana în care fusese zămislit, băiatul s-a pomenit faţăîn faţă cu acest Înţelept care i-a spus pe nume şi l-a îndemnat să-l urmeze.Înmărmurit de surpriză, Dragobete l-a urmat fără a spune o vorbă. Devenindu-iucenic,  el a deprins învăţătura tainicăde a citi în Cartea secretă a Naturii. Astfel, recunoştea plantele deleac,  ştia a vorbi cu păsările,înţelegea semnele magice ale pădurii, nemaifiindu-i frică de fiarele sălbatice.
         Când a revenitîn lume, aceasta l-a primit cu braţele deschise. Mai mult ca oricând, trezeaiubirea în inima fetelor,  călătorea cuviteza gândului şi se înfăţişa acolo unde era chemat… Bărbaţii îl îndrăgeau şiei. Nimeni nu ştia care este secretul care-i făcea pe bărbaţi să-l placă şi sănu fie geloşi pe el. Asta, până într-o zi, când un bătrân a dezvăluit secretul.Pe vremea când era flăcău, în seara de 23 februarie, Dragobete li se arăta învis feciorilor de însurat… şi-i învăţa secretele iubirii. Totul se făcea subjurământ… Bătrânul a rupt tăcerea, întrucât, având peste 100 de ani, elconsidera a nu se mai afla sub jurământ.
           Legenda spunecă, după sute de ani de vieţuire pe pământ, timp în care oamenii acestormeleaguri învăţaseră a iubi, iar învăţătura se transmitea din tată în fiu şi dela mamă la fiică, Spiritul Muntelui şi-a chemat copilul la pieptul lui. La cerereatatălui, Maica Domnului l-a transformat într-o plantă magică, numită Năvalnic.Astfel, Dragobete zis şi Năvalnic, doarme în „carnea” tatălui, renăscând înfiecare primăvară… Şi  în mileniultrei,  unele fete chiar şi femei aleacestui popor, mai cred încă în puterea magică a năvalnicului. Ele poartă însân o punguţă de mătase în care ţin năvalnic. E un semn de preţuire şi deaducere-aminte a celui care a fost Dragobete, „zeul” Iubirii la români.
           Vă întrebaţice s-a întâmplat cu Dochia? Răutăcioşii povestesc că ar fi devenit o babă reaşi încăpăţânată. Ei mai spun că  în lunamartie ar fi îmbrăcat 9 cojoace şi a urcat cu oile pe munte. Pentru că eracald, ea a început a-şi da cojoacele jos, rând pe rând, iar într-o noaptegeroasă s-a transformat în stană de piatră împreună cu turma sa. Alţii,  mai înţelepţi, susţin că Dochia s-a dus laiubitul său, Muntele Ceahlău, şi i-a cerut acestuia s-o transforme în stană depiatră… ca să fie veşnic împreună.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu