Anisoara Puica - Din nou e toamna, iubirea mea!

Alin Maghiar - Tu Nici Nu Știi

Olguta Berbec - Iubeste inima si iarta

Veronica Micle - Povestea lacramioarelor

Floricelele mult smerite
Pe sub tufe tainuite,
S-au ascuns de ochii lumii
Si de cursele minciunii.

Ele-n linistea lor mare
Au privit din departare
Rele-n lume câte sunt,
Chinuri câte-s pe pamânt.

Si când ceasul de-nflorire
Le sosi, fara de stire
O durere le-a cuprins
Si din sânul lor aprins,

Sir de lacrimi, lacramioare,
A curs lin, racoritoare
Iar din lacrimi pâna-n zori
S-au facut gingase flori. 

LEGENDA LUI DRAGOBETE

(TRADIŢII ŞI OBICEIURI LA ROMÂNI)

          De veacuri,tradiţiile neamului nostru s-au păstrat în memoria poporului, împletindu-se îndiverse poveşti, cântece şi legende. Unele s-au transmis pe cale orală,  altele au fost sculptate în stânci, aducândmărturie, peste veacuri, despre acest popor harnic, curajos şi pătimaş îniubire. Pentru că azi  este SărbătoareaIubirii, am să vă povestesc legenda lui Dragobete  care, după spusele bătrânilor, era feciorulunei preafrumoase femei, Dochia.  Despreea se credea că ar fi fost fiica lui Decebal, şi… că însuşi Traian, Împăratulromanilor, ar fi dorit-o de soţie. Cine o vedea cu părul bălai împletit încosiţele  ce-i atârnau pe spate, cu ochiiprecum seninul cerului, cu obrazul alb ca marmura şi cu buzele roşii cu miresmede frăguţe, rămânea înmărmurit de frumuseţea ei. Fata locuia într-o colibă lapoalele muntelui şi avea o turmă de mioare pe care o ducea zilnic la păscut înpoienile cu iarbă fragedă. Într-una din zile, vrăjită de culorile delicate aleflorilor şi de miresmele lor îmbătătoare, a înnoptat pe malul lacului din careîşi adăpa mioarele. Era o noapte cu lună plină şi Dochia a adormit pe un pat deflori, surâzând în somn. Pe la miezul nopţii, când fata dormea dusă, dinadâncul muntelui s-a ridicat un nor de ceaţă care a acoperit lumina lunii şi aînvăluit într-o tandră îmbrăţişare trupul fecioarei adormite… A doua zi, când a deschis ochii, soarele erala amiază. Trezită ca dintr-un somn lung, a privit împrejurul ei şi totul i sepărea schimbat. Pe buze mai purta încă… mireasma delicată a unui sărut.Neştiind ce-i cu ea, s-a privit în oglinda lacului, iar pădurea a început afremăta şi un glas duios de fluier se auzea în depărtări…
         Viaţa şi-a continuat cursul normal, dar Dochia nu ştia ce se întâmplă cutrupul ei,  care se schimba… din zi înzi. La 9 luni de la întâmplarea cu Ceaţa, pe 24 februarie,  a venit pe lume Dragobete. Ursitori şi naşei-au fost patru zâne: Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna.  Fiecare dintre ele i-au adus în dar ceea ce aucrezut că-i mai frumos şi mai util în viaţă. Primăvara i-a semănat în inimăIubirea, dăruindu-i prospeţimea florilor şi tinereţea fără bătrâneţe. Vara nus-a lăsat mai prejos şi i-a dăruit copilului căldura iubirii, împlinireadragostei şi dulceaţa fructelor. Zâna Toamnă i-a adus în dar un fluier caresă-i ţină de urât, dar care să-i şi înveselească pe oameni cu cântecele lui. Însfârşit, naşa-Iarnă i-a ţesut un strai alb cu sclipiri de diamante. Cacingătoare, i-a dăruit un brâu roşu… cusut cu perle.  Straiul era astfel conceput,  încât creştea o dată cu flăcăul, rămânând albca neaua, oricât l-ar fi purtat.
Pe la 19 ani,Dragobete avea părul negru ca noaptea şi ochii verzi precum iarba mătăsoasă depe munte, vorba îi era dulce ca mierea, iar sărutul îi frigea ca jarul. Era unflăcău vesel ce cânta din fluier şi iubea fetele care îl priveau ca pe un zeu.Fecioarele, care îl întâlneau şi îi simţeau privirea vrăjită, uneori chiarsărutul de foc, se jurau că el venise de pe alt tărâm. Tot bătrânii spuneau căar fi fost o scânteie de adevăr în cele afirmate de fete. Pentru că nimeni nuştia cine îi este tată, se zvonea că ar fi fost zămislit de chiar DuhulMuntelui, în timpul împreunării cu Dochia, când acesta s-a transformat înceaţă… Adevărul este că o perioadă de timp nimeni nu l-a mai zărit pe fecior şi nici nu i-a mai auzit cânteculfluierului.
În creierulmuntelui, într-o peşteră pe ai cărei pereţi creşteau „flori de piatră” înbuchete albe, albastre, cenuşii, roz şi violet, trăia un bătrân înţelept. Pecând păştea oiţele în poiana în care fusese zămislit, băiatul s-a pomenit faţăîn faţă cu acest Înţelept care i-a spus pe nume şi l-a îndemnat să-l urmeze.Înmărmurit de surpriză, Dragobete l-a urmat fără a spune o vorbă. Devenindu-iucenic,  el a deprins învăţătura tainicăde a citi în Cartea secretă a Naturii. Astfel, recunoştea plantele deleac,  ştia a vorbi cu păsările,înţelegea semnele magice ale pădurii, nemaifiindu-i frică de fiarele sălbatice.
         Când a revenitîn lume, aceasta l-a primit cu braţele deschise. Mai mult ca oricând, trezeaiubirea în inima fetelor,  călătorea cuviteza gândului şi se înfăţişa acolo unde era chemat… Bărbaţii îl îndrăgeau şiei. Nimeni nu ştia care este secretul care-i făcea pe bărbaţi să-l placă şi sănu fie geloşi pe el. Asta, până într-o zi, când un bătrân a dezvăluit secretul.Pe vremea când era flăcău, în seara de 23 februarie, Dragobete li se arăta învis feciorilor de însurat… şi-i învăţa secretele iubirii. Totul se făcea subjurământ… Bătrânul a rupt tăcerea, întrucât, având peste 100 de ani, elconsidera a nu se mai afla sub jurământ.
           Legenda spunecă, după sute de ani de vieţuire pe pământ, timp în care oamenii acestormeleaguri învăţaseră a iubi, iar învăţătura se transmitea din tată în fiu şi dela mamă la fiică, Spiritul Muntelui şi-a chemat copilul la pieptul lui. La cerereatatălui, Maica Domnului l-a transformat într-o plantă magică, numită Năvalnic.Astfel, Dragobete zis şi Năvalnic, doarme în „carnea” tatălui, renăscând înfiecare primăvară… Şi  în mileniultrei,  unele fete chiar şi femei aleacestui popor, mai cred încă în puterea magică a năvalnicului. Ele poartă însân o punguţă de mătase în care ţin năvalnic. E un semn de preţuire şi deaducere-aminte a celui care a fost Dragobete, „zeul” Iubirii la români.
           Vă întrebaţice s-a întâmplat cu Dochia? Răutăcioşii povestesc că ar fi devenit o babă reaşi încăpăţânată. Ei mai spun că  în lunamartie ar fi îmbrăcat 9 cojoace şi a urcat cu oile pe munte. Pentru că eracald, ea a început a-şi da cojoacele jos, rând pe rând, iar într-o noaptegeroasă s-a transformat în stană de piatră împreună cu turma sa. Alţii,  mai înţelepţi, susţin că Dochia s-a dus laiubitul său, Muntele Ceahlău, şi i-a cerut acestuia s-o transforme în stană depiatră… ca să fie veşnic împreună.

iti doresc....

...iubirile nu pier....

Iubirile nu pier înghițite de zăpadă sau spulberate de ger. Iubirile pier din prea multă nepăsare... 
Sunt însă iubiri pe care nici nepăsarea nu le poate distruge. Le vezi cum îndură fără să crâcnească cel mai cumplit ger și cea mai deasă ninsoare, le auzi dinții scrâșnind de durere și oboseală. 
”Nu, nu am să renunț! Nu acum! Vine... primăvara!”
Le vezi scuturându-se de ger și încălzindu-se în soarele blând al primăverii, își dezgheață sufletul cu Speranță și continuă să viseze la împlinire...
”Va veni și vremea mea! Așteptarea îmi va fi răsplătită!”
Zâmbesc și sub arșița soarelui de vară. Și sub ploile reci de toamnă. Doar
-o să cadă ca o frunză smulsă de vânt!
Vine o altă iarnă, apoi o altă primăvară. Nu primește nimic, refuză să moară...

,,,de dragobete,,,

După calendarul popular AZI,de DRAGOBETE,începe primăvara!!!..Sa aveți parte de sănătate si dragoste!!!!..

Si cred ca.....

Uneori mă trezesc tânjind după bunătate, după două vorbe plăcute sau după un zâmbet timid. Uneori mă trezesc că aștept prea multe de la oamenii din viața mea, că le cer prea multe, că vreau să schimb câteva ceva la ei. Uneori mă trezesc că-mi închid inima în fața celor care mă dezamăgesc cu purtarea lor, fără să realizez de fapt că greșelile sunt omenești și că perfecțiunea nu există. Tocmai fiindcă suntem oameni gândim în acest mod. Simțim răutatea, invidia, răceala la un nivel mult mai profund și acest lucru ne rănește. Tocmai fiindcă nu sunt perfectă nu înțeleg de ce alții nu își doresc să persevereze, să-și depășească limitele și se mulțumesc să bată pasul pe loc. Este peste puterea mea de înțelegere. Câteodată mă simt curajoasă și puternică și sunt decisă să fac ceva în privința aceasta. Să le deschid ochii. Să-i fac să înțeleagă. Însă câteodată mă simt de parcă nu îi cunosc iar indiferența lor mă doare și mă face să-mi pierd speranța. Doar pentru o clipă. Doar atât cât să renunț la a mai încerca. Dar această clipă poate duce la pierderea omului pe care îl iubești suficient de mult încât să-i dorești binele și să-l vezi fericit. Acest moment, fulgerător și înșelător, plin de promisiuni, nu face decât să ne tulbure și mai mult sentimentele. Pentru că pe oamenii pe care îi iubești se presupune că îi accepți cu tot cu defecte, cu tot cu părți de suflet cenușii, cu tot cu regrete și cu vise neîmplinite. Așa o fi. Eu o știu pe a mea, însă. Nu pot accepta delăsare și neimplicare din partea celor pe care îi iubesc. Nu pot accepta lacrimi și tristețe de parcă întreaga lume s-ar sfârși pentru ei. Nu pot accepta cuvinte neputincioase și gesturi menite să atragă mila atâta timp cât trupurile le sunt sănătoase și bune de muncă. Nu pot accepta scuze atâta timp cât există Dumnezeu și iubirea față de noi. Uneori nu le pot accepta slăbiciunile pentru că știu că pot să le depășească, pentru că le cunosc puterea și forța interioară. Uneori mă cert pentru că simt în acest fel, însă cred că pe oamenii de care îți pasă nu-i poți lăsa de izbeliște indiferent cât de rău te tratează. Într-un final, unii probabil vor înțelege cât de aproape erau de prăpastie și îți vor mulțumi în sinea lor pentru că le-ai fost liman, în timp ce alții poate nu-ți vor înțelege niciodată gestul salvator. Dar nu asta e important. Important este să-ți simți sufletul împăcat, liniștit, doldora de fericire la gândul că cineva a reușit datorită ție. Că cineva zâmbește acum datorită ție. Că cineva s-a reîntors la Dumnezeu datorită ție. Și asta mă face să sper. Și să cred că lumea se poate schimba dacă îți dai interesul.

Ultimul dans

Niciodata nu mi-ai spus ca visele pot muri... Niciodata nu mi-ai spus ca iluziile pot ucide... Mi-ai spus ca pot sa visez... Si am visat...
Dar intr-o zi mi-ai spus ca vrei sa pleci, ca nu mai ai nimic de spus... ca sufletul ti-e golit...
M-am gandit ca poate doresti altceva... este dreptul tau de a alege... eu nu-ti pot oferi decat iubirea mea si atat... sufletul meu este la picioarele tale...
Daca in adancul sufletului, inima ta a batut macar o clipa alaturi de inima mea, te rog acorda-mi acest ultim dans magnific, acest vals al iubirii mele pentru tine.
Vom fi doar noi doi in intreg universul, in marea sala de bal a vietii... petale de trandafiri vor ninge peste noi... iar pasii nostri, pe ritmul muzicii de unu-doi-trei, unu-doi-trei, vor pluti dintr-un capat in alatul al salii...
Cand dansul se va sfarsi usa vietii tale va fi deschisa pentru libertatea dorita... Eu am sa raman si am sa te astept in aceasta mare sala de bal a vietii, adunand petalele de trandafiri peste care pasii tai au trecut, ... in speranta ca te vei intoarce...

magia toamnei........

-->

La multi ani, mami!

din dragoste pentru tine

-->Oh, cat as sta sa te privesc!
sa-ti mangai tamplele, rotund,
Cuvinte dulci sa iti soptesc
Sa beau licoarea pan' la fund.

Sa simt suflarea-n parul meu,
Soptindu-mi cand si cand
Te voi iubi de-acum mereu,
Cu glasul tau cel bland... .

Sa te simt si sa te-ador,
Nu m-as satura vreodata,
Sa-ti sarut fiecare por,
De mireasma-ti imbatata.

Sa-nchid ochii si sa simt,
Degetele pe-a mea piele,
Sa ma mangai, sa te-alint,
cand e cerul plin de stele.

Istoviti sa adormim
In cearceafuri moi
Si in vis sa ne iubim,
Pe toti norii de sub noi.

TE IUBESC ♥

Am incercat sa te scot din adancul inimi mele …. Pentru un moment… doar sa te privesc o data si sa-ti soptesc….. Te iubesc…. dar nu am putut…..Mi-am intrebat sufletelu de ce nu se poate.. iar el mi-a soptit .. : pentru ca va ramane acolo pentru totdeauna… spunandu-mi ca esti un ingeras pe care trebuie sa il hranesc cu dragoste si sa-i astampar setea cu iubire…Atunci… Am inteles ca tu esti acea persoana la care am visat toata viata, tu esti acea persoana cu care imi doresc sa plutesc pe aripile dragostei, tu esti acea persoana la care pot sa-i spun cu toata fiinta mea Te iubesc…. care sunt de fapt doar doua cuvinte pe care le rostesti intr-o secunda , dar iti trebuie o viata sa le traiesti.
Pana sa te intalnesc pe tine nu credeam ca am sa cunosc cu adevarat ce inseamna dragostea; cunoscand sentimentul de dragoste doar prin imaginatia mea, totul era creeat asa cum mi-ar fi placut mie sa fie, aveam doar o viziune a dragostei, dar acum ca te am pe tine, simt ca totul e un vis frumos din care nu as mai vrea sa ma trezesc niciodata, totul e asa cum mi-am imaginat, de aceea pot spune ca Te iubesc di-nainte de a ne fi intalnit, iar in momentul in care ti-am vazut chipul am fost fermecata.. nu credeam ca vom ajunge sa “plutim” pe aripile dragostei impreuna.
Nu conteaza cat timp petrecem impreuna, iubirea noastra nu consta in cantitatea lui ci in continutul sau, si chiar daca ne iubim doar un minut, ne vom iubi asa cum nimeni nu a mai facut-o sau nu o va face pana acum, iar daca nu vom ramane impreuna, nu voi regreta, ca pentru un minut ti-am aratat ce inseamna dragostea, si nu voi regreta niciodata ca am zambit, ca am iubit alaturi de tine ca pentru un minut am cucerit lumea.
Am sa te iubesc toata viata mea si singura dorinta este sa te am alaturi pentru totdeauna.

:-*Noi doi:-*

Iubeste si lasas-te iubit!:-*(*)

Fii tu cadoul meu de ziua mea.....

https://www.youtube.com/watch?v=8VQPwPheLvk