vineri, 22 iunie 2018

😘😘

Te- aruncat viața -n calea mea precum pe-un val de mare si mă privești cu ochi de foc, dar plini de  frumusete să-mi luminezi depărtarea, fețele zilei și amintirile, visarea și taina care mă smintește.  Tu ești primăvara în care eu rătăcesc prin pomii înfloriți atunci când gândul tău îmi ghicește frământarea, simplitatea în care îmi visez visul și toată truda ce-i dată frunzelor în visul tulpinii. Cu tine doar vâslesc prin gânduri spre malurile în care am și fericirea și sângerarea și valul. Vreau să trecem de umbre, de pietre, de ape, de ploile  sau de ceața lipită de o aripă. vreau să îmi încercuiești visarea, să îmi răstălmăcești tot universul, să visăm că suntem în largul unde nu ne mai străjuiesc tăcerile și nici ploile nu ne mai sunt catarge. Vreau să te înalți în tulpini, în seninul umbrelor mele și să îmi fii văzduh fără temeri, luciul unei lumini care mă îmbracă în straiele ei, să nu mai fiu prizonierul unor imagini sub apele care îmi curg visările și nici drama recitată de o pușcă.  Exiști în mine, îmi vorbești prin lumină și oricare gest de al tău îl ascund sub pleoape ca să pot să îți simt pielea de nisip și părul aspru ca iarbă, să surâd dezinvolt când eu sunt pana și tu îmi ești foaia. Navigăm ca pe o mătase dăruind lumini unor astre ascunse hiene în ierburi, dăruim visului de buturugă, copacilor într-o liniște a iubirii ca ofrandă a viselor care ne desenează fiecare punct cardinal în forma cărării sub lăsatul de zăpezi. Iubirea nu își termină pașii în viermuirile anilor care trec sau sunt lăsați în șoapte, ci doar în anotimpuri care se îmbracă cu noi sub ploi nestăvilite de cuvinte din sfântul mit al sorții. Aici avem râul lumilor fără maluri și lumina brăzdată și scoica și sideful ei în care eu visez veșnicia ta. Eu vreau să fiu ce sunt , o adâncime a unei zări, pământul unui Pământ al tău, să pot să mă înalț în tulpini de mări să pot lumina și din rugi și din fața zilei și din amintiri.

miercuri, 13 iunie 2018

Ma voi ierta......

Azi, mă voi ierta și îmi voi elibera sufletul de regrete.
Mă voi ierta, fiindcă am obosit să mă condamn atât de mult și de aspru pentru tot ceea ce am făcut si pentru tot ceea ce nu am făcut. Am fost cel mai dur judecător al meu, iar uneori am devenit propriul meu călău.
Mă voi ierta pentru lacrimi plânse în zadar și nemeritat.
Mă voi ierta pentru toate  vorbele pe care le-am spus în grabă și sub impulsul nervilor și a durerii, dar și pentru tot ceea ce nu am spus atunci când trebuia.
Mă voi ierta pentru toată nefericirea mea și pentru toată nefericirea altora, de care am fost responsabilă.
Mă voi ierta pentru că m-am irosit încercând să fiu cine au vrut alții și uitând să fiu cine îmi doream eu.
Mă voi ierta pentru toate promisiunile pe care nu am reușit să le respect.
Mă voi ierta pentru că mi-am ignorant inima și am ales rațional, că am abandonat drumuri pe care aș fi putut să alerg și am ales drumuri pe care m-am târât.
Mă voi ierta pentru că m-am trezit de multe ori în faţa unor uşi închise, dar m-am încăpățânat să aștept în fața lor, irosindu-mă.
Mă voi ierta pentru că nu am ştiut să preţuiesc anumiți oameni așa cum ar fi meritat şi că am alungat de lângă mine suflete care m-au iubit.
Mă voi ierta pentru toate visele abandonate, pentru toate renunțările, pentru teamă, pentru lașitate, pentru toate neputințele mele.
Mă voi ierta pentru că am fost superficială, pentru că m-am amăgit și m-am mulţumit să trăiesc jumătăţi de măsură…
Mă voi ierta pentru tot ce am fost și nu ar fi trebuit să fiu, pentru tot ce nu am fost, deși aș fi putut să fiu… 


luni, 4 iunie 2018

4U❤

Vreau să ştii că zi de zi mă gândesc la tine, aş vrea să te sărut clipă de clipă şi să te am lângă mine secundă de secundă. Orice ai face sunt alături de tine. Sper ca toate visele tale să se împlinească. Oriunde, oricând, voi fi lângă tine dorindu-ţi dragoste şi fericire. Pentru că te iubesc.Atunci când iubeşti pe cineva, desenează un cerc în jurul numelui acelei persoane în loc de o inimă, pentru că inimile se pot frânge, dar un cerc nu se sfârşeşte niciodată.Iubirea e tot ce dorim, iar în final e tot ce-am avut. Dacă există un sens al vieţii... Atunci ea este sensul, dacă nu... Ea ar trebui să fie.
Nu ştiu ce s-ar întâmpla cu mine dacă tu nu ai exista, întotdeauna îmi inveseleşti ziua şi mă faci să simt că trăiesc cu adevarat, tu esti steaua mea călăuzitoare, care îmi păzeşte nopţile, nu pot decât să te iubesc foarte mult şi tu eşti totul pentru mine! Dacă m-ai întreba cine sunt, ţi-aş răspunde IUBIREA, dacă m-ai întreba ce fac, ţi-aş spune IUBESC, dacă m-ai întreba pe cine, aş spune PE TINE! Eşti în gândul meu mereu şi visez să-ţi sărut buzele de mii de ori. Mă uit în ochii tăi şi simt că tu eşti tot ce mi-am dorit!